Este una dintre cele mai grele întrebări pe care le primesc în cabinet.
Nu pentru că nu aș ști răspunsul.
Ci pentru că, de fiecare dată, vine la pachet cu surpriză, teamă și uneori chiar revoltă.
„Nu eram bolnav.”
„Nu fumam mult.”
„Analizele nu erau chiar rele.”
„Mă simțeam bine.”
Și totuși, pacientul este în fața mea după ce a trecut printr-o angiografie și o procedură de montare de stent.
Această poveste nu este una rară. Este, din păcate, una dintre cele mai frecvente din cardiologia modernă.
Un caz real din cabinetul meu
Cu ceva timp în urmă, a venit la mine un bărbat de 54 de ani. Activ, încă în câmpul muncii, fără antecedente medicale grave.
Mi-a spus din prima:
„Domnule doctor, am venit doar pentru un control. Am tensiunea puțin mare și colesterolul un pic peste limită. Medicul de familie mi-a zis să stau liniștit.”
Valorile lui erau aparent „acceptabile”:
- tensiune: 140–145/90 mmHg
- colesterol LDL: în jur de 135 mg/dl
- glicemie normală
- fără diabet
- nefumător activ (fost fumător)
Nimic dramatic.
Ecografia cardiacă era bună.
EKG-ul normal.
Doar că, discutând mai mult, mi-a spus că obosește mai repede și că uneori simte o presiune vagă în piept când urcă scările.
„Probabil stres”, mi-a zis.
Am decis să mergem mai departe cu investigațiile.
Testul de efort a fost pozitiv.
CT-ul coronarian a arătat plăci aterosclerotice importante.
Angiografia a confirmat: stenoză de peste 80% pe artera descendentă anterioară.
A avut nevoie de stent.
Omul care „nu avea nimic grav”.
Cum se ajunge aici?
Mulți pacienți cred că infarctul și arterele înfundate apar doar la:
- fumători înrăiți,
- persoane obeze,
- diabetici severi,
- oameni foarte în vârstă.
Realitatea este diferită.
Boala coronariană se construiește lent, ani de zile, din lucruri aparent mici:
- tensiune „puțin” crescută,
- colesterol „doar un pic” peste limită,
- stres constant,
- somn prost,
- sedentarism,
- alimentație dezechilibrată.
Fiecare factor, luat separat, pare banal.
Împreună, devin periculoși.
Ce spune știința despre „valorile ușor crescute”?
Un studiu major publicat în New England Journal of Medicine a arătat că riscul cardiovascular crește progresiv încă de la valori considerate „aproape normale” ale tensiunii și colesterolului:
https://www.nejm.org/doi/full/10.1056/NEJMoa1803180
Cu alte cuvinte:
nu există „puțin periculos”.
Există doar „mai devreme” sau „mai târziu”.
Hipertensiunea „ușoară” nu este ușoară pentru artere
Tensiunea crescută, chiar moderată, afectează zilnic pereții vaselor.
Ani la rând.
Produce microleziuni. Favorizează inflamația. Ajută colesterolul să se depună mai ușor.
Un studiu din The Lancet arată clar că hipertensiunea ușoară netratată dublează riscul de evenimente cardiovasculare:
https://www.thelancet.com/article/S0140-6736(16)30467-6/fulltext
Pacientul meu nu simțea nimic.
Dar arterele lui erau deja afectate.
Colesterolul „puțin crescut” face ravagii în timp
Colesterolul LDL nu doare.
Nu dă simptome.
Nu se simte.
Dar se depune constant.
Un studiu publicat în Circulation arată că expunerea pe termen lung la LDL moderat crescut crește semnificativ riscul de ateroscleroză:
https://www.ahajournals.org/doi/10.1161/CIRCULATIONAHA.115.019950
Este ca picătura chinezească.
Nu pare mult.
Dar în 10–15 ani, efectul este devastator.
De ce pacienții nu realizează pericolul?
Pentru că organismul compensează mult timp.
Inima este extrem de adaptabilă.
Arterele găsesc rute alternative.
Mușchiul cardiac se obișnuiește cu un aport mai mic de sânge.
Până când, într-o zi, nu mai poate.
Atunci apare:
- infarctul,
- angina severă,
- insuficiența cardiacă,
- moartea subită.
De multe ori, fără avertisment.
Montarea stentului nu este „sfârșitul problemei”
Când pacientul meu s-a trezit după procedură, primul lucru pe care mi l-a spus a fost:
„Domnule doctor, acum sunt reparat?”
Răspunsul meu a fost sincer:
Nu. Acum ai primit o a doua șansă.
Stentul tratează consecința.
Nu cauza.
Ateroscleroza este o boală sistemică.
Dacă ai o arteră afectată, probabil și altele sunt.
Un studiu publicat în European Heart Journal arată că pacienții cu stent au risc crescut de evenimente dacă nu schimbă agresiv factorii de risc:
https://academic.oup.com/eurheartj/article/41/36/3495/5898845
Ce am învățat din astfel de cazuri
După sute de pacienți similari, am înțeles un lucru:
Cei mai periculoși nu sunt cei „foarte bolnavi”.
Cei mai periculoși sunt cei „aproape sănătoși”.
Cei care:
- amână controalele,
- minimalizează valorile,
- spun „mai vedem la anul”,
- nu iau tratamentul constant.
Aceștia ajung, cel mai des, pe masa de angiografie.
Prevenția adevărată începe devreme
Dacă ai:
- hipertensiune, chiar ușoară,
- colesterol crescut,
- istoric familial,
- stres cronic,
- viață sedentară,
nu aștepta să apară durerea.
Boala nu anunță când începe.
Mesajul meu ca medic cardiolog
Pacientul despre care ți-am povestit este astăzi bine. Respectă tratamentul, și-a schimbat stilul de viață și vine regulat la control.
Dar mi-a spus recent:
„Dacă știam ce știu acum, veneam mai devreme.”
Asta aud cel mai des.
Ai grijă de inima ta, înainte să te oblige ea
Hipertensiunea „mică” și colesterolul „puțin crescut” nu sunt detalii.
Sunt semnale.
Semnale că trebuie să verificăm, să monitorizăm și să prevenim.
Dacă vrei o evaluare cardiologică completă, adaptată riscului tău real și nu doar valorilor dintr-o analiză, te aștept în cabinet.
Uneori, un control la timp înseamnă un infarct evitat.
Inima ta merită această șansă.
Programează-te acum și ai grijă de inima ta!
Distribuie
Articole similare
